amid

cumva de dorim lucruri de care nu avem nevoie. cumva ma dor umerii de la rucsacul asta pe care-l car. cumva rucsacul nu e al meu

cumva as fi stat intinsa pe iarba la soare si poate cumva mana din chilotii mei era a ta

as fugi de pe terenul asta arid cu linkuri si poze existentialiste, as fugi in lumea de afara, unde se intampla ceva. mor oameni la etajul unu, pe strada e cacat de caine, sunt multi cersetori si lumea se uita tot timpul in gol.

dar nebunia colectiva e mai nenebuna ca nebunia ascunsa in statul pe fb si uitatul la clipuri pe youtube.

duc o nebunie nesanatoasa pt ca nu pot face fata nebuniei colective. sa ma ia cineva de mana si sa ma tarasca in mocirla de afara unde stiu ca mai sunt pasuni cu soare si nebuni care cauta pacea cu ei si noi. de fapt imi pasa de mine doar, plus inca vreo cativa oameni.

Advertisements

About cu masa la cap

virtual intellectual
This entry was posted in Uncategorized and tagged , . Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s